Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta a declarat că mijlocașul echipei Sport Recife, Daniel Paulista, a semnat un contract valabil patru sezoane cu Rapid.
"Am negociat până acum cu Paulista și am ajuns la o înțelegere. Am semnat contractul și, începând de azi, el este jucătorul Rapidului în următorii patru ani. În cursul dimineții, el a efectuat vizita medicală, așa că totul este în regulă", a afirmat oficialul rapidist. Acesta a precizat că nu se știe dacă acesta va fi ultimul transfer al grupării giuleștene:
"Nu pot să spun asta. Nu știu în momentul de față dacă este ultima achiziție până la finalul perioadei de transferuri", a afirmat Zotta pentru MEDIAFAX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER